Utilizeaza un software WMS pentru a gestiona depozitul si eficientiza operatiunile


Pe masura ce cerintele si asteptarile clientilor in ceea ce priveste un proces de livrare mai rapid cresc, un sistem de gestiune a depozitelor devine o tehnologie indispensabila, care ajuta organizatiile sa devina mai eficiente.

Din punctul de vedere al clientului, primirea unei comenzi in ziua urmatoare pare extrem de simpla. El plaseaza comanda si iat-o in dimineata urmatoare in fata usii ori pe docul de incarcare. Dar, dupa cum multe companii si administratori de depozit sustin, a face ca implinirea comenzilor sa para usoara, nu este un lucru atat de simplu. In ziua de astazi, gestiunea depozitelor este un element vital al lantului de aprovizionare si presupune un efort complex, indiferent ca este vorba de unul sau de un sistem de depozite aflate in locatii diferite.

Obiectivul unui sistem de management al depozitelor ramane acelasi, indiferent de complexitatea aplicatiei - cel de a oferi managementului informatiile necesare pentru a controla eficient miscarea materialelor in cadrul unui depozit.

Ce este un WMS?

Un WMS (Warehouse Management System) este o aplicatie software conceputa pentru a suporta toate procesele operationale de zi cu zi intr-un depozit sau centru de distributie. Programele WMS permit gestionarea centralizata a intrarilor, iesirilor si a sarcinilor, cum ar fi urmarirea nivelurilor de inventar si a locatiilor stocurilor. Fiecare WMS ar trebui sa aiba functii si abilitati de baza cum ar fi monitorizarea stocurilor, culegerea si ambalarea, putaway si cartonizarea.
ce este un WMS?
Software-ul WMS modern ar trebui, de asemenea, sa se poata integra cu tehnologiile mobile sau alte aplicatii de gestionare a lantului de aprovizionare, indiferent daca este vorba despre un sistem independent sau parte dintr-o suita ERP.

Cum functioneaza un WMS?

Pana acum totul pare clar - o companie are un depozit sau centru de distributie, iar depozitul trebuie gestionat. Organizatiile folosesc sistemul de management al depozitelor (WMS) pentru a administra spatiul de depozitare, monitoriza forta de munca, echipamentele, serviciul clienti si a realiza inventarul.

Software-ul WMS gestioneaza intrarile si iesirile din cadrul depozitului, urmarind produsele pe masura ce intra si pleaca. Procesele incep de obicei cu receptia de bunuri de la furnizori si se incheie cu expedierea acestora catre clienti. Intre primiri si expedieri, exista numeroase miscari de inventar si informatii care sustin zilnic operatiunile din depozit, pentru care software-ul WMS trebuie sa furnizeze functionalitatile necesare.
 
Software-ul modern WMS optimizeaza procesele de depozitare, permite gestionarilor sa introduca date mai rapid, sa creeze rapoarte in timp real, precum si sa ofere informatii celor implicati in lantul de aprovizionare pentru a contribui la o mai buna luare a deciziilor. Astazi exista niveluri de automatizare in crestere in cadrul depozitelor, deci un WMS trebuie sa poata sustine si aceasta automatizare, in plus fata de suportul informational pe care il ofera lucratorilor si managerilor.

Am nevoie de un WMS?

Identificarea nevoilor curente si viitoare ale unei afaceri poate dezvalui nevoia unui software WMS.
operatiuni gestiune depozite
Datorita concurentei acerbe in comert si asteptarilor crescande ale clientilor privind livrarea la timp a comenzilor, viteza de realizare a comenzilor, precum si reducerea costurilor de inventariere si de exploatare sunt componente critice atat in depozite, cat si in centrele de distributie. Pentru a reusi sa exploateze cu succes aceste necesitati este esentiala achizitionarea unui WMS care sa se potriveasca infrastructurii IT a companiei si strategiei sale de distributie.

Nevoia unui software WMS se resimte mai ales atunci cand companiile isi extind operatiunile si devine necesar un nou sistem care sa poata gestiona mai bine complexitatea ce vine odata cu gestionarea mai multor locatii de depozitare. Un alt caz este cel in care companiile incep sa se confrunte cu experiente omnichannel, iar sistemul de management este depasit si trebuie inlocuit cu unul care sa asigure clientilor experiente solide.

Vezi prezentarea sistemului de gestiune al depozitelor Optimall Mobinv